Video

9 iulie 2022

Actrița Bianca Brad ne-a vorbit despre îngerul care îi ghidează pașii. Fetița ei, Emma, i-a arătat că viața continuă și după trecerea la cele veșnice. Bianca a dat suferinței un sens nobil: a venit în sprijinul părinților care au pierdut un copil.

4 iulie 2022

La întrebarea noastră preferată, "Ce este Viața?", de data aceasta au răspuns copiii!

Întrebați ce este Viața, copiii ne-au oferit cele mai firești răspunsuri. Pentru că așa e Viața! Este firească, iar dacă Dumnezeu ne-a trimis-o, sigur are El un plan.

24 iunie 2022

”Viața începe la concepție, pentru că nu poți să ai ceva mort care la 9 luni să prindă viață, să se transforme PUF într-un copil, nu poți să ai o vrăbiuță în pântece care se transformă în bebeluș ulterior. Viața apare la concepție!”, ne-a explica Ioana.

Actrița Ioana Picoș se declară cea mai fericită mamă.

18 iunie 2022

Copilăria părintelui Marius Gheorghe de la Parohia Pleașa din județul Prahova nu a fost deloc ușoară. Mama lui a fost în criză de sarcină, dar a ales viața pentru fiul ei și l-a încredințat bunicii. Tot bunica este și cea care i-a insuflat dragostea de Dumnezeu și față de Biserică, iar astăzi are bucuria de a boteza o mulțime de sfinți: "Eu când săvârșesc taina sfântului botez, de fiecare dată, am emoții. Și mă gândesc, Doamne, dacă astăzi am botezat un sfânt sau o sfântă? Că nu știi ce va fi omul în viața respectivă."

11 iunie 2022

"Maria a apărut pe lume, în urma rugăciunilor fraților ei", ne-a mărturisit Mădălina. Se rugau în fiecare seară: "Maica Domnului, dă-ne un bebeluș, te rugăm..." Și Maica Domnului i-a ascultat.

Pe Mădălina Andreescu o iubesc toți copiii! Cum apare, toți îi sar în brațe. Ne-am tot gândit de unde vine dragostea aceasta mare a ei pentru copii, poate din poveștile pe care le spune cu măiestrie, poate din jocurile pe care le inventează și reușește să capteze imediat atenția celor mici... "Din dragoste pentru Viață", ne-a spus. Cea mai mare împlinire a vieții ei este minunea de a fi mama Nectariei, a lui Mina și a Mariei.

23 mai 2022

Dana Burcă este o femeie puternică și foarte sigură pe ea. Trainer de dezvoltare personală, ajută oamenii să se regăsească și să devină cea mai bună variantă a lor. Când a aflat că este însărcinată cu cel de-al doilea copil, Dana a intrat în criză de sarcină. Alături i-a fost Adelina Fronea, președintele LifeCall. Drumul nu a fost ușor, dar rezultatul unul extraordinar: o fetiță minunată pe nume Maria.

15 mai 2022

„Ce repede trece timpul!”...ne-a spus Gheorghe, privind fotografiile cu fetele lui dragi.
Are patru fete, dar ar fi trebuit să aibă șapte copii...

În perioada comunistă, din cauza întreruperilor de sarcină, a murit o Românie. Durerea pierderii însă nu trece, nici după douăzeci sau treizeci de ani. Dovadă stau lacrimile care nu contenesc să cadă pentru copiii care nu au mai apucat să fie...

7 mai 2022

„În anul 1990 am mers în câteva spitale, apoi am fost la crematoriul uman, unde am văzut cum se ardeau copii, copii avortați prin cezariană la 8 luni.”
Părintele Nicolae Tănase nu a putut sta indiferent și a început, de fapt, lupta anti avort în România!

De 32 de ani, aduce viață pentru mii de copii!

30 aprilie 2022

O mamă motivată schimbă lumea! ne-a spus Cristina Nichita. Creațiile ei vestimentare au cucerit o lume întreagă, iar de pe marile podiumuri a coborât ca să cucerească lumea încă nedescoperită în totalitate a autismului. Despre sensul vieții, dar și despre binecuvântările pe care i le-a adus Ștefan, fiul ei de 18 ani, diagnosticat cu autism, aflați în interviu.

16 aprilie 2022

Artista Ozana Barabancea s-a alăturat misiunii LifeCall și a vorbit despre cea mai mare binecuvântare din viața ei, Andrew și Gloria. Când a aflat că este însărcinată cu cel de-al doilea copil, artista a ales viața, în ciuda tuturor presiunilor celor apropiați, iar nașterea ei a fost o minune:

Am bătut cu pumnul în perete la asistenta șefă: Vreau să o nasc mâine!

9 aprilie 2022

Adriana Ene, jurnalist și povestitor, a primit cel mai frumos dar de la Dumnezeu, viață în pântecele ei, când avea doar 20 de ani. A simțit atunci cea mai mare bucurie! Iar după trei ani, Dumnezeu i-a binecuvântat pe ea și pe soțul ei cu cel de-al doilea copil. „Am rămas însărcinată la 20 de ani și nu împlinisem 21 de ani când fiul meu cel mare s-a născut. Eram studentă în anul al treilea de facultate. Și aici aș vrea să dărâm mitul acela prin care se spune că pruncul poate fi o povară sau un obstacol în a-ți îndeplini dorințele sau visurile.”

12 martie 2022

"Cea mai mare avere a mea sunt copiii! Este o dragoste atât de mare, care nu poate fi explicată!", ne-a spus Raluca Angel. „Țin minte că eram cu laptopul, făceam dizertația, lucram la tot felul de proiecte și eram cu unul pe picioare să-l adorm, cu altul la sân, să-l alăptez...” Când a rămas însărcinată cu primul copil, Raluca era în anul trei de facultate, iar la al doilea copil, la master. Acum are cinci copii minunați!

5 martie 2022

Eu sunt o viață venită pe lume pentru că înaintea mea a existat un avort. Și dacă fratele sau sora mea s-ar fi născut, eu nu m-aș fi născut, ne-a mărturisit Christiana Budica.

Multiplă campioană națională și mondială la kickboxing, artist iconar excepțional, Christiana și-a deschis sufletul în fața noastră, cu dorința ca povestea ei să schimbe decizia femeilor în criză de sarcină.

26 februarie 2022

Andreas Vythoulkas este, prin definiție, un medic al VIEȚII! Și-a dorit să aibă o specialitate care să aibă legătură cu bucuria vieții, a ajutat la nașterea a mii de copii și tratează cuplurile care se confruntă cu infertilitatea, să primească cel mai mare dar de la Dumnezeu: viața! "Este un sentiment unic în momentul nașterii…Când naști un copil și simți prima respirație în mâinile tale este un sentiment unic...Sunt cel mai binecuvântat om!"

19 februarie 2022

„Cu siguranță lumea ar fi mult mai săracă fără orice copil vedem în jurul nostru. Și cu siguranță lumea este mai sărcacă fără copiii care nu s-au născut și trebuiau să se nască.” Întrebat ce ar fi pierdut lumea dacă nu s-ar fi născut el, tenorul Vlad Miriță ne-a răspuns că lumea l-ar fi pierdut pe Iustin - băiețelul de patru ani al tenorului Vlad Miriță și al soției lui, Maria.

12 februarie 2022

"Să le binecuvânteze Dumnezeu pe toate mamele care au demnitatea să lase viața să vină pe lume și bucurie și binecuvântare tuturor celor ce păstrează darul vieții și celor ce ajută femeile să păstreze darul sfânt al vieții! " Așa a binecuvântat Domnul și familia părintelui Vasile Ioana de la Biserica ”Sfântul Nicolae”- Dintr-o Zi din București. Când a aflat că va veni pe lume cel de-al treilea băiețel, părintele a avut mari emoții. Soția lui, Doina, și-a asumat cu multă responsabilitate viața din pântece, chiar dacă medicii i-au spus clar: „Femeia, poți să mori!”

5 februarie 2022

"Mon, sunt însărcinată..." Când a văzut mesajul de la buna ei prietenă, actrița Monica Bârlădeanu a înlemnit și a rugat-o să nu ia nicio hotărâre până ajunge acasă. A ascultat-o și a sfătuit-o să dea la o parte toate gândurile care îi veneau în minte: relația toxică care tocmai se terminase, singurătatea, anxietatea, frica. Monica a început să se roage pentru bebelușul nenăscut, iar, între timp, pentru a-și găsi răspunsurile, prietena ei a avut șansa să meargă la un psiholog.

29 ianuarie 2022

După o perioadă extrem de dureroasă, când au pierdut un copil, Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea fierbinte și le-a trimis două minuni: o fetiță pe nume Maria care seamănă perfect cu mama - așa cum și ceruse în rugăciune către Maica Domnului și care a fost botezată de Nașterea Maicii Domnului și Teodor - care a fost întâmplător botezat chiar de ziua Sf Teodor.

22 ianuarie 2022

Avea treizeci de ani când prietena lui, care era în criză de sarcină, a hotărât că nu este momentul să aducă pe lume un copil. Relația lor de cuplu s-a destrămat, dar un mare ”DACĂ...” rămâne acolo, în locul copilului care nu a avut șansa să se nască. "Un avort nu este numai suferința copilului, apoi a mamei, care conștientizează până la urmă că ce a făcut acolo nu a făcut bine, dar este și suferința familiei sau a cuplului."