Sâmbătă, 22 martie 2025, Sala Radio din București a găzduit cea de-a IV-a ediție a Galei Bunei Vestiri, eveniment caritabil organizat de Asociația Life Call, devenit deja un reper de solidaritate și emoție în sprijinul femeilor însărcinate aflate în dificultate.
Sub prezentarea caldă și elegantă a Andreei Ogăraru și a lui Bogdan Chenciu, seara a adus pe scenă un mesaj puternic: fiecare viață merită o șansă, iar fiecare copil nenăscut are dreptul la iubire, siguranță și protecție.
Deschidere cu sens și recunoștință
Evenimentul a fost deschis de Părintele Profesor Radu Mureșan, care a vorbit despre profunzimea spirituală a sărbătorii Bunei Vestiri și a îndemnat publicul să devină sprijin pentru femeile însărcinate aflate în criză:
„Copilașii sunt semnul speranței, mărturia viitorului. O societate care nu are copii dispare. Și atunci când noi punem limitări revărsării Harului Domnului prin copii, devenim săraci, neputincioși” – ne-a mărturisit cu dragoste părintele profesor Radu Mureșan, paroh la Biserica Mavrogheni și profesor de Misiologie la Facultatea de Teologie din București. ”
Un moment special a venit și din partea partenerului Crystal Dental Clinic, reprezentat de Cătălin Panciu, care a vorbit despre recunoștința că am fost născuți și despre puterea de a dărui mai departe viață.
”Mă întrebam cât de recunoscător vă sunt vouă pentru că faceți asta – dați o șansă oamenilor să fie. Dați o șansă să se bucure de aceste momente. Dați o șansă mamelor care sunt în dificultate să își strângă copiii în brațe. (….) Vine un moment în care, după ce ai atins munții și ai realizat multe, realizezi că e locul și timpul să dai! Asta cred că este lecția recunoștinței – ca niciodată, când ai, să nu uiți să dai!”
Toți cei prezenți au primit în dar un voucher în valoare de 250 lei pentru un serviciu stomatologic – un gest simbolic de grijă și generozitate.
Artă, speranță și vocație pentru viață
Sub regia artistică a maestrului Antoniu Zamfir, directorul Operei din Craiova, spectacolul a adus împreună nume remarcabile ale scenei românești: Ozana Barabancea, Maria Coman & Corul Kinonia, Rodica Anghelescu, Alin Stoica și Vlad Miriță, pianista Gloria Barabancea și violonistul Robert Ursache.
Momentele artistice – de la muzică sacră, la arii celebre, cântece inspirate de maternitate sau creații dedicate copilăriei – au transformat seara într-o celebrare a vieții și a iubirii necondiționate.
Impact concret: 164.643 lei s-au strâns din bilete, donații și sponsorizări, 146 SMS-uri au fost trimise la 8835, activând donații recurente pentru mame în dificultate, 775 de spectatori au umplut Sala Radio într-un spectacol plin de emoție
„Fiecare persoană care a fost prezentă în sală, fiecare SMS și fiecare donație sunt pași concreți către realitatea Centrului Maternal Life Call, un loc sigur unde femeile alungate de acasă sau aflate în contexte dificile care pot pune în pericol decizia de a merge mai departe cu sarcina, pot regăsi ajutor concret. Seara aceasta a fost despre curajul de a spune DA vieții, despre solidaritate, despre comunitatea care schimbă destine.” a declarat Adelina Fronea, Președinte Asociația Life Call
Recunoștință partenerilor
Aducem mulțumiri pentru Radio România – pentru că ne-a pus la dispoziție Sala Radio și ne-a ajutat cu tot ce a fost nevoie, Arhiepiscopiei Bucureștilor – pentru implicare și promovarea evenimentului, Novotel Bucharest City Centre și Mercure Bucharest Unirii – pentru cazarea invitaților noștri speciali, partnerilor noștri – Aqua Carpatica, Artesana, Restaurant Urban DADA, Restaurant Mon Paris, LAM Events – pentru organizarea cateringului pentru artiști, Grădina cu Bucurii și Florist Co – pentru superbele aranjamente florale!
Toată recunoștința o avem pentru Legle – pentru gestionarea desfășurării evenimentui, precum și sponsorilor noștri, Prologic Facility Management și Crystal Dental Clinic pentru dăruire.
Mulțumim partenerilor media: Radio Itsy Bitsy, Cocor Media Chanel, Termene.ro, Fundatia ARCA, SuperTeach, Mother in Business, Bizz Club care au dus veste despre Gala Bunei Vestiri și tuturor celor care au preluat și promovat evenimentul!
Mulțumim din suflet voluntarilor și în mod special lui Darius Neațu și echipei sale de voluntari de la Adobe pentru implicare și entuziasm!
Și, nu în ultimul rând, mulțumim tuturor spectatorilor care au umplut sala și inimile noastre de recunoștință la a VI-a ediție a Galei Bunei Vestiri!
Suntem profund recunoscători pentru această seară de har, desfășurată sub ocrotirea Maicii Domnului, în spiritul Bunei Vestiri!
Suntem fericiți să împărtășim cu voi evenimentul de suflet – Gala Bunei Vestiri: